Guvernul ar putea garanta pentru TVR! Postul național vrea cu orice preț să transmită UCL după ce sezonul trecut a suferit pierderi de 37 de milioane de €

Guvernul ar putea garanta pentru TVR! Postul național vrea cu orice preț să transmită UCL după ce sezonul trecut a suferit pierderi de 37 de milioane de €
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contractul precedent pentru Ligă a reprezentat un dezastru pentru TVR: pierderi de 37 de milioane de euro

Chiar și așa, televiziunea publică vrea să mai transmită partide din Champions League

„Contractul pentru drepturile Champions League e cea mai mare problemă a TVR”, spunea în septembrie anul trecut Alexandru Lăzescu, atunci președinte al postului public. Gaura reprezentată de transmiterea celei mai importante competiții inter-cluburi era uriașă, iar din reclame, TVR reușea să acopere doar „4-5 la sută din cât costă un meci”. Fără ocolișuri sau procente: „Fiecare partidă din UEFA Champions League pe care o dăm ne aduce o gaură de aproape jumătate de milion de euro”. În urma contractului recent încheiat, TVR a rămas cu pierderi de 37 de milioane, dintre care 15 milioane reprezintă datoria pe care postul o are către UEFA. Problema cu forul continental poate aduce sancțiuni mari pentru televiziunea de stat și există chiar pericolul – într-un caz extrem și, totodată, puțin probabil – ca UEFA să ceară începerea procedurii de faliment pentru TVR. Reprezentanții postului public neagă existența acestei amenințări: „Într-o oarecare măsură, problema datoriei către UEFA a fost rezolvată”, e declarația lui Cristian Nițulescu, membru în Consiliul de Administrație al TVR.
Conform surselor ProSport din piața media, niciun post, până la TVR, nu a avut un bilanț atât de slab în urma transmiterii meciurilor din Liga Campionilor. Nicio televiziune în ultimii 20 de ani nu a pierdut mai mult de 30 la sută din suma plătită pentru această competiție. TVR a sărit de 90 la sută!

Banii vin tot de la români?
Cu toate acestea, TVR a luat o hotărâre care pare să sfideze realitatea financiară a postului! Oficialii instituției și-au manifestat interesul pentru cumpărarea opțiunii rezervată televiziunilor free-to-air și, în ciudat pierderilor uriașe și a datoriei de 15 milioane, sunt gata să mai scoată alte 10 milioane de euro pentru a transmite un meci – cel de marți – din Champions League pentru următorii trei ani! Interesul e confirmat de membrii CA al TVR: „Există o intenție din partea noastră pentru achiziționarea acestor drepturi. Față de precedentul contract, acum sunt alte detalii financiare”. Într-adevăr, actuala opțiune vine, așa cum era normal, la un preț mult mai mic, dar pierderile estimate rămân în continuare uriașe: circa 7-8 milioane de euro pe durata contractului! Scenariul prezentat mai sus nu are cum să stea în picioare însă – din cauza datoriilor neplătite către UEFA – fără sprijinul cuiva. Contractul precedent al TVR a fost perfectat în baza unei scrisori de garanție din partea unei bănci: „RBS, o bancă agreată de UEFA”, confirmă Lăzescu. Acum, această garanție poate veni din partea Guvernului României. „Luăm în calcul această posibilitate”, au explicat surse din televiziunea publică. „Nu este uzual să ceri o scrisoare de garanție Guvernului și va fi complicat ca ea să fie dată. Probabil că UEFA cere acest lucru din cauza crizei actuale”, a continuat fostul președinte al TVR. Și Raluca Turca, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților consideră „inoportună și hazardată orice discuție despre un nou contract cu UEFA, până când TVR nu prezintă clar situația financiară și măsurile de redresare”.

Au vrut ajutor de la Lupescu
Cum conturile TVR sunt goale, conducătorii din Pangratti au căutat o înțelegere cu UEFA. Conform surselor ProSport, aceștia au apelat inclusiv la Ionuț Lupescu, acum în structurile forului european: „L-au sunat să medieze relația cu UEFA în privința datoriei pe care o au în urma drepturilor pentru Champions League din anii trecuți”. „E o situație disperată”, au spus și oameni din cadrul TVR. Chiar și așa, televiziunea publică e dispusă să dea 15 milioane de euro pentru a transmite timp de 3 ani meciuri dintr-o competiție în care echipele românești au șanse din ce în ce mai mici de calificare.


Până în momentul de față, la Guvern nu a fost primită nicio solicitare din partea TVR pentru o scrisoare de garanție
Andrei Zaharescu, purtător de cuvânt al Guvernului

TVR are datoria morală de a oferi conținut fotbalistic de calitate cetățenilor
Cristian Nițulescu, membru CA TVR

10 milioane de euro vrea să dea TVR pentru opțiunea rezervată televiziunilor free-to-air

37 de milioane de euro a pierdut TVR în cei trei ani în care a transmis meciuri din Liga Campionilor

40 de milioane de euro a dat TVR pentru a cumpăra drepturile pentru Ligă

Raluca ION / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×